Nini Pham: „Foarte puține restaurante au bucătărie corespunzătoare”

Nini Pham: „Foarte puține restaurante au bucătărie corespunzătoare”

Nini Pham este un tânăr din Vietnam care a venit în România pentru studii. Din cauza faptului că stătea singur era nevoit să gătească și astfel a ajuns să facă din gătit o pasiune. A participat la show-ul culinar „Masterchef” care l-a ajutat să învețe secrete culinare de la profesioniști. În acest interviu, Nini Pham ne-a povestit despre mâncarea românească, ingredientele pe care le folosește des, dar și despre bucătăria perfectă în viziunea sa.

 

Reporter: Cum ai început să găteşti?

Nini Pham: Am început să gătesc de când am venit în România. Stau singur și aveam obligația să gătesc, dar în bucătărie, profesionist, de acum doi ani.

Îți place să creezi rețete noi?

Pot să zic că în bucătarie nu prea există „a crea” o rețetă nouă, doar să ne bazăm pe experiența noastră, gustul fiecăruia și mai luăm de colo, colo câte puțin. Pentru ceea ce vedem acum, lucrurile sunt deja făcute de generații, noi în prezent doar continuăm să evoluăm. Când mă gândesc la un preparat nou, o nouă combinație iau gustul ca punct de plecare, ceva mai exotic, mai diferit, dar totuși trebuie să fie echilibru gen: dulce-acrișor , ușor picant, dar și puțin aromat.

Ce categorie de mâncare este o provocare pentru tine?

Personal, am o problemă cu dulciurile pentru că nu pot să le gust. Îmi face rău când mănânc dulciuri. De aceea, evit această categorie.

Ai participat la emisiunea culinară Masterchef. Cum a fost ?

Sincer, nu știu cum am reușit acolo. Eram mereu stresat de timp, de preparate, ce să gatesc, ce să fac mai departe, dar cred că tot din cauza asta am reușit să trec mai departe, să mă concentrez doar la preparate să iasă cum trebuie.

Crezi că această competiție a fost o rampă de lansare?

Da, chiar m-a ajutat foarte mult competiția. Fiind nou în domeniu, doar bazat pe pasiuni mi-a oferit șansa să lucrez cu oameni profesioniști și să merg mai departe în această meserie.

„ÎMI PLACE SĂ COMBIN MAI MULTE AROME”

Cum arată bucătăria perfectă?

Depinde de la ce te referi. În primul rând, spațiul. În România majoritatea oamenilor nu prea pun importanță pentru spațiu de bucătărie. Cât de mare poate fi restaurantul și cât de mică se poate bucătăria. Foarte puține restaurante au bucătărie corespunzătoare. În al doilea, rând sunt echipamentele, ustensilele pentru a scoate un preparat cum trebuie. Aici mă refer și la farfuriile pentru montat. În al treilea rând și care este și cel mai important este legat de materia primă. Pentru moment, nu avem în România furnizori cu produse locale. Depindem foarte mult de ce aduc ceilalți și de multe ori ne aduc produse de calitate joasă.

Ai un ingredient preferat pe care îl introduci în fiecare rețetă?

E greu de zis. Mie îmi place să combin mai multe arome. Mereu aleg un punct de plecare, o aromă și apoi plec mai departe. Pot să zic că până acum folosesc, cel mai des, portocala sau vanilia. Îmi dă o aromă mai light, ușor, dar plăcut.

Care este părerea ta despre bucătăria românească?

Îmi place mâncarea românească și gătesc foarte mult acasă, dar nu cred că îmi place să lucrez într-o bucătărie românească. Nu pentru că am ceva, doar că deja mi-am ales altă cale.

Ai vreun preparat tradițional românesc care îți place şi de ce?

Da. Prima mâncare românească pe care am gustat-o și este favorita mea sunt sarmalele. Iubesc sarmalele și le fac foarte des acasă când îmi e poftă.

15310332_1144367042307465_40141071_n

Recomandare: Ruladă de iepure cu brânză de capră

Ingrediente: 300g mușchi de ierpure, 30g rucola, 50g brânză de capră, 50g muștar dijon boabe, 100g fistic, 30g roșii cherry, 20g mango, 50ml ulei de măsline

Mod de preparare: Mușchiul de iepure se bate ușor, se condimentează cu sare și piper. O parte de rucola se amestecă cu muștar dijon. Brânza de capră se taie cuburi. Se rulează carnea cu rucola dresată și brânza de capră. După aceea se dau la tigaie. Fisticul se zdrobește, rulada se unge cu muștarul, apoi se dă prin fistic și se lasă 8 minute în cuptor la 180 de grade. În același timp pregătim salata. Mango se curăță și se taie cuburi, roșiile cherry se tau în 4 și se amestecă cu rucola. Dressingul se prepară din muștar cu ulei de măsline, sare și piper.

14996459_1121160557961447_1950468819_n

Sursă foto: Arhivă personală Nini Pham